Proiectul în comuna Sălacea
Comuna Sălacea
Teritoriul Sălacei era locuit deja din cele mai vechi timpuri înaintea erei noastre. În urma săpăturilor archeologice a fost descoperit un sanctuar de tip megaron în hotarul comunei, din cele mai vechi vremuri. Mai târziu numele comunei este menţinat în documente scrise în 1067, iar în 1222 este pomenit şi în Aranybulla (Bula de aur, editată de II. András) ca un depozit de sare, unde sunt organizate târguri şi primeşte privilegia de a strânge taxă vamalâ. În evul mediu se află la intersecţia drumrilor comerciale cele mai frecventate.
Asemenea altor aşezări şi în această comună nordică bihoreană îşi face apariţia religia protestantă care desfiinţează într-o oarecare măsură unele tradiţii, pe de altă parte conservează tradiţiile existente. Comuna devine una dintre centrele de artizanat popular al Ierului, unde confecţionarea scaunelor cu împletituri de rogojină, din nuiele sau împletiturilor de coşuri devină dominantă.
Dintre comorile construite ale comunei merită menţionate: podul de piatră cu patru arcade – fratele mic al podului din Hortobágy (Ungaria), pivniţele care alcătuiesc adevărate străzi, şapte la număr, care prezintă o comoară rar întâlnită. Alte monumente construite sunt o casă ţărănească din lut construită în urmă cu 100 – 200 de ani şi Conacul Komáromi din Otomani.
În zilele noastre comuna face eforturi pentru a fi din nou în centrul atenţiei, folosind resurse europene. Astfel se conturează o dualitate unde o comună a secolului al XXI-lea se confruntă cu provocările zilelor noastre, având în vedere şi tradiţiile secolelor anterioare.

